Pentru ca echipa managerială să identifice și să pună în aplicare acele acțiuni strict necesare pentru a dezvolta organizația, cel mai eficient instrument este acela de evaluare a nevoilor organizaționale în privința leadership-ului, comunicării și a angajaților.
Companiile ca și oamenii sunt organisme complexe, dinamice și stratificate. Pentru a avea o imagine completă a situației companiei este necesară realizarea unei analize pe baza unei evaluări organizaționale care să permită liderilor să identifice acele acțiuni strict necesare care vor face o mare diferență.
Această evaluare se face utilizând instrumente specifice iar rezultatele obținute sunt analizate în contextul specific al companiei dumneavoastră, identificând problemele și oferind sugestii privind acțiunile necesare.
Din totdeauna am fost pasionat de oameni, de cum îi pot ajuta, de cum le pot fi de folos. Așa că am început o călătorie, pornind de la a mă înțelege pe mine către a-i înțelege pe ceilalți. o călătorie care m-a făcut să mă instruiesc și să caut răspunsuri la problemele care însoțesc viața. În mod natural am sfârșit prin a urma psihologia, diferite formări terapeutice și calificări necesare.
Astfel că astăzi sunt psiholog clinician, consilier de dezvoltare personală și trainer.
Cealaltă pasiune a mea care mă însoțește tot timpul de peste 35 de ani sunt artele marțiale chinezești tradiționale, în special stilul Shaolin și budhismul. Și, chiar dacă ar putea părea puțin neobișnuit, cele două domenii se completează perfect și se regăsesc în utilizarea terapeutică a meditației mindfulness.
*Certificări: psiholog clinician, formare în Terapie Cognitiv Comportamentală, formare în Terapie Centrată pe Emoții (terapie de cuplu), NLP, consilier de dezvoltare personală, formator.